Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a subliniat importanţa dezvoltării reţelelor de specialişti în domeniul proprietăţii intelectuale din fiecare stat membru UE, cu ocazia unei reuniuni de profil organizată la Bucureşti în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene.

Reuniunea a fost organizată de Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală. "În cadrul intervenţiei susţinute, procurorul general a apreciat importanţa activităţilor Observatorului pentru susţinerea şi finanţarea în statele membre a autorităţilor care combat contrafacerea şi pirateria, potrivit principiilor bunei cunoaşteri atât a contribuţiei pe care drepturile de proprietate intelectuală o aduc creşterii economice a fiecărui stat membru, cât şi a ameninţărilor şi prejudiciilor produse de încălcarea acestora.

Totodată, a subliniat importanţa dezvoltării reţelelor de specialişti în domeniu din fiecare stat membru, la nivel de oficii de proprietate intelectuală şi, de asemenea, în rândul judecătorilor, procurorilor şi a poliţiştilor", informează un comunicat al PICCJ transmis, marţi, AGERPRES.

La reuniune au participat experţi din toate statele membre ale Uniunii Europene, reprezentanţi ai Comisiei Europene, precum şi observatori din cadrul unor instituţii europene şi organizaţii internaţionale - Europol, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale.

AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)