Pompierul Iulian Rotariu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, care a câştigat ultra-maratonul "Ultra Africa Race" din Mozambic, a revenit, vineri, în ţară, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, Iulian Rotariu a fost aşteptat, pe Aeroportul Otopeni de un grup de prieteni, dar şi de inspectorul şef al ISU Botoşani, colonelul Cristian Amarandei. "Pompierul botoşănean, plutonier adjutant Iulian Rotariu, românul despre care se vorbeşte în toată lumea după un alt rezultat de excepţie obţinut la ultra-maratorul Ultra Africa Race din Mozambic, a fost primit astăzi cu bucurie de către prieteni şi inspectorul şef al ISU Botoşani, Cristian Mihail Amarandei, pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni", a precizat Lupu.

Iulian Rotariu a revenit în ţară după ce, în perioada 10- 14 noiembrie, a participat la ultra-maratonul Ultra Africa Race, desfăşurat în Mozambic.

Pompierul din Botoşani a câştigat întrecerea organizată de "Canal Aventure", după ce a alergat 200 de kilometri în cinci zile.

AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)