Mai mulţi sindicalişti din silvicultură au participat, marţi, la un nou miting organizat de Federaţia "Silva" în faţa Parlamentului, solicitând reprezentanţilor Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de modificare a Legii 1/2000 privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Sindicaliştii din silvicultură solicită plenului Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru agricultură respingerea proiectului de Lege PL-x nr. 9/2019 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, "prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe", potrivit Federaţiei "Silva". "În urma evaluării impactului pe care propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 îl va avea asupra fondului forestier proprietate publică a statului, a rezultat o diminuare cu peste 650.000 hectare a fondului forestier proprietate publică a statului, iar ca efect social dispariţia a peste 3.000 locuri de muncă", avertizează membrii Federaţiei "Silva".

Preşedintele federaţiei, Silviu Geană, a declarat pentru AGERPRES că la mitingul de marţi au participat 260 de sindicalişti din silvicultură din toată ţara.

Acesta a precizat că şeful Comisiei pentru Agricultură şi Silvicultură din Camera Deputaţilor, Alexandru Stănescu, a venit la protestatari, cu care a avut o discuţie. "Mesajul său a fost că s-a solicitat un punct de vedere oficial din partea Guvernului României, a spus însă o chestie inedită pentru noi, că Guvernul României a mai dat, anterior, un punct de vedere negativ pe acest proiect de lege, noi oficial nu cunoaştem acest punct de vedere, noi ştim de un punct de vedere al Ministerului Apelor şi Pădurilor, nu al Guvernului României, dar în condiţiile în care iniţial proiectul făcut de PSD viza doar câteva zeci de mii de hectare, proiect care a fost amendat după aceea la Senat de UDMR şi s-a ajuns la 650.000 de hectare, mergând pe logica firească a lucrurilor, Guvernul n-ar putea să dea un punct de vedere favorabil pe acest proiect de lege, în momentul de faţă", a comentat Silviu Geană.

Manifestanţii au depus, din nou, două petiţii la Registratura Camerei Deputaţilor, adresate lui Liviu Dragnea şi lui Alexandru Stănescu.

Noul lider de grup al deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a invitat manifestanţii la o discuţie, astfel că o delegaţie de 5 membri ai sindicaliştilor a intrat în Camera Deputaţilor, a explicat preşedintele Federaţiei "Silva". "Ne-a dat asigurări că proiectul nu va trece cât timp el este lider de grup şi va avea o discuţie cu iniţiatorul-şef al proiectului, Liviu Dragnea, încercând să-l determine ori să-şi retragă semnătura de pe proiectul de act normativ, ori să îi dea drumul mai departe cu aviz pentru a fi respins de Comisia pentru Agricultură şi Silvicultură şi mai departe la plen", a declarat Silviu Geană.

Acesta a estimat că acţiunile de protest ale sindicaliştilor din silvicultură vor continua şi în luna mai. "Practic ne vom ţine de calendarul de acţiuni până când acest proiect de lege de modificare şi completare a legii 1/2000 va fi respins.

Vom continua până când va apărea pe site-ul Camerei Deputaţilor că proiectul s-a respins, şi apoi ne repliem pe alte teme", a afirmat Silviu Geană.

Potrivit comunicatului transmis de Federaţia Silva, sindicaliştii consideră că "proiectul de Lege PL-x nr. 9/2019 contravine prevederilor art.135 alin.(2) lit.

b) şi d) din Constituţie, care consacră cu titlu de obligaţie în sarcina statului protejarea intereselor naţionale în activitatea economică (...), precum şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional.

PL-x nr. 9/2019 încalcă Constituţia României, care statuează la art. 136 că proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

PL-x 9/2019 încalcă Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, care la art. 34 prevede că terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia".

Aceştia avertizează că PL-x nr. 9/2019 transformă o lege de reconstituire a dreptului de proprietate (Legea nr. 1/2000), al cărei scop este de a înfăptui un act reparatoriu faţă de proprietarii cărora regimul comunist le-a confiscat proprietăţile, într-o lege neconstituţională de împroprietărire fără drept a unităţilor de cult şi a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti.

Proiectul de lege nr. 9/2019 creează posibilitatea ca orice persoană juridică să formuleze cereri de constituire a dreptului de proprietate, chiar dacă titlurile de proprietate au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive, atrage atenţia sursa citată.

AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)