Potrivit raportului asupra proiectului, „muzeul are sediul în Municipiul Bucureşti, Calea Victoriei 218, sectorul 1”.

Acest lucru va linişti controversa iscată în luna iunie, după ce era prevăzut ca acest nou muzeu să fie construit în curtea Muzeului „Antipa”.Imobilul cu opt niveluri este cunoscut drept clădirea Banloc-Goodrich.Proiectul a fost adoptat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, cu 265 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să îl aprobe, pentru a deveni lege.În urmă cu o săptămână, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale răspundea unei solicitări News.ro: „MCIN are în vedere o serie de locaţii de pe raza Municipiului Bucureşti pentru analizarea amplasării viitorului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului.

Dată fiind necesitatea înfiinţării acestui muzeu, în perioada imediat următoare, ministerul va iniţia un proiect de hotărâre de guvern privind înfiinţarea şi funcţionarea muzeului, însă fără a se specifica o locaţie exactă pentru amplasarea acestuia, locaţia urmând a fi stabilită ulterior”.Înainte de asta, Valer-Daniel Breaz a afirmat în luna august la postul Realitatea TV: „O să înfiinţăm acest muzeu al Holocaustului.

Nu a spus nimeni că îl punem în curte la "Antipa"”.Proiectul muzeal este un parteneriat între Administraţia prezidenţială, Guvernul şi Parlamentul României.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este cel care îl coordonează.MNIEHR va avea ca scop prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti din România, pentru cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului.

Sursa: RomaniaTV