Redenumirea limbii oficiale: Legislativul de la Chișinău inițiază dezbaterile

  • Post By us24.ro on 2017-11-14 19:18:03
  • 0 comments

CHIȘINĂU, 14 nov – Sputnik. Parlamentul Republicii Moldova începe dezbaterile asupra redenumirii limbii de stat în Constituția țării. Un grup de 35 de deputați a înregistrat o inițiativă legislativă care prevede decretarea limbii române drept limbă de stat în Republica Moldova.

Curtea Constituțională © Sputnik/ Мирослав РотарьCurtea Constituțională a avizat redenumirea limbii din moldovenească în română

Proiectul va fi examinat miercuri, 15 noiembrie, în Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Documentul a fost avizat pozitiv de Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Curtea a menționat în decizia sa că Declarația de Independență, care prevede că limba oficială în Republica Moldova este limba română, nu încetează să-și producă efectele, iar normele sale sunt parte integrantă a Constituției Republicii Moldova și fac parte din corpul Constituției.

Curtea a mai statuat că, indiferent dacă va fi modificat sau nu articolul 13 din Constituție, prevederile Declarației de Independență urmează să fie aplicate direct și că acestea prevalează în raport cu legea supremă.

Pentru modificarea prevederilor Constituției sunt necesare cel puțin 67 de voturi ale deputaților în Parlament. Inițiativa a fost semnată de deputații PLDM, PL și o parte din deputații PDM.

În prezent, potrivit art.13, alineat (1), din Legea Supremă, limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine.

Sursa: sputniknews.ro

Comentarii