Când Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a nu-i convine ceva are un mod special de a arăta asta, iar cei din anturajul său deja știu când e cazul să dreagă busuiocul sau să se facă nevăzuți, scrie viva.ro.

Despre obiceiul reginei de a-și arăta dezaprobarea într-un mod cât se poate de diplomatic a vorbit Karen Dolby, autoarea mai multor cărți despre familia regală.

Citeşte şi FOTOGRAFIA ZILEI: Klaus şi Carmen Iohannis, puşi pe glume la summitul NATO de la Londra googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572331674877-0'); }); Amuzant este că, „fără sonor" și fără să-i vadă mimica, orice oaspete al reginei ar considera aceste cuvinte flatante, însă, în cazul Elisabetei a II-a, acestea înseamnă, de fapt, dezaprobare, plictiseală ori neîncredere.

Se pare că, ori de câte ori spune „thrilling" (interesant, senzațional, emoționant), „fascinating" (fascinant) sau „oh, really?" (oh, chiar așa?), aceste cuvinte sunt însoțite de o tonalitate care indică fără greș ce părere are regina cu adevărat.

Pe scurt, intonația reginei îți dă imediat de înțeles că nu e de bine...

Una zice, alta gândește, de fapt, suverana...Deși, verbal, cuvintele Elisabetei a II-a nu exprimă dezaprobarea, ba chiar dimpotrivă, aceste mici indicii sunt, aparent, de ajuns pentru a le sugera celor din jur ce gândește, de fapt, suverana. „Cred că ea încearcă să evite o confruntare și probabil să mențină un nivel demn și politicos al discuției.

Am auzit că nu își arată neapărat nemulțumirea în mod deschis față de cineva", a mai spus Karen Dolby pentru Fabulous Magazine.

Din fericire pentru cei din jur, Elisabeta a II-a nu este doar diplomată, ci are și mult umor, așadar mai mult ca sigur că trece cu detașare peste momentele penibile.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572332232519-0'); });  

Sursa: RomaniaTV