Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept fără egal pe plan mondial 'noul sistem de propulsie a rachetelor' în timpul testării căruia şi-au pierdut viaţa în august cinci angajaţi ai Agenţiei nucleare ruse (Rosatom) şi doi militari la baza de testare Nionoksa de lângă Severodvinsk (regiunea Arhanghelsk, în nordul Rusiei), subliniind că Moscova va continua să perfecţioneze acest tip de armament, informează agenţia de presă Interfax în pagina sa electronică. 'Faptul în sine de a deţine astfel de tehnologii unicat constituie astăzi cea mai importantă garanţie fiabilă a menţinerii păcii pe planetă', a spus Putin joi, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Kremlin în cursul căreia a înmânat 'Ordinul pentru curaj' văduvelor specialiştilor Rosatom care şi-au pierdut viaţa în timpul testului din luna august, decoraţi postmortem.

Adresându-se familiilor victimelor, Putin a menţionat că este vorba despre 'cele mai avansate şi fără egal în lume idei şi soluţii tehnice, un tip de armament destinat să asigure suveranitatea, securitatea Rusiei în deceniile următoare'. 'Cu toţii suntem mândri de ei şi ne vom aminti de ei mereu', a spus preşedintele rus, adăugând că aceştia 'au avut, într-adevăr, o misiune specială'.

La 8 august, Ministerul rus al Apărării a comunicat că pe o platformă de testare de la baza Nionoksa (regiunea Arhanghelsk) s-a produs un incident soldat cu victime umane.

Rosatom a anunţat ulterior că a avut loc o explozie în timpul unor teste pe o platformă maritimă a unei 'surse de energie cu radioizotopi' pentru rachete. În urma tragediei, cinci angajaţi ai Rosatom şi doi militari şi-au pierdut viaţa, fiind răniţi alţi trei tehnicieni ai Agenţiei nucleare ruse şi trei militari.

Autorităţile din Severodvinsk au anunţat la 8 august, iar mai târziu şi Agenţia meteorologică de stat rusă (Rosghidromet) că, în ziua incidentului, nivelul radiaţiilor a înregistrat o scurtă creştere la Severodvinsk, iar ulterior a revenit la normal.

După acest incident, zona golfului Dvina de la Marea Albă, în apropierea căruia s-a produs explozia, a fost închis pentru înot timp de o lună, aminteşte Interfax.

La 13 august, preşedintele american Donald Trump nota pe Twitter că, potrivit datelor Washingtonului, explozia produsă la baza militară din regiunea Arhanghelsk are legătură cu racheta rusă Skyfall.

Mai târziu, tot în august, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că incidentul de lângă Severodvinsk a avut loc în timpul unor lucrări la un tip de armament promiţător. În octombrie, Departamentul de Stat american a indicat că explozia de la Nionoksa s-a produs nu în cursul unor teste, ci în timpul ridicării unei rachete de croazieră de tipul Skyfall (9M730 Burevestnik ) de pe fundul Oceanului Arctic.

A existat 'o reacţie nucleară necontrolată, care a dus la o scurgere radioactivă într-un moment în care experţii ruşi recuperau racheta de pe fundul oceanului', a afirmat un reprezentant al Departamentului de Stat, citat de Interfax.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)