Fostul vicepremier Sevil Shhaideh a afirmat, marţi, în faţa unui judecător de la Tribunalul Bucureşti, că nici la acest moment nu înţelege acuzaţiile care i se aduc în dosarul privind mutarea insulei Belina în patrimoniul CJ Teleorman, în care este judecată pentru fapte de corupţie.

Tribunalul Bucureşti a reluat, marţi, dezbaterile în dosarul 'Belina', iar judecătorul de caz le-a citit celor trimişi în judecată drepturile şi i-a întrebat dacă recunosc faptele pentru a beneficia de reducerea pedepselor. "Nici până astăzi, după ce am analizat actele, nu înţeleg faptele pentru care am fost acuzată.

Nu solicit procedura simplificată", a spus Shhaideh în faţa instanţei.

La proces a fost şi Adrian Ionuţ Gâdea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, care de asemenea nu a recunoscut faptele de care este acuzat.

Shhaideh şi-a rezervat dreptul de a anunţa pe parcursul procesului dacă doreşte să dea declaraţii, în vreme ce Gâdea a spus că va da declaraţie la termenul viitor al procesului.

Avocaţii celor din dosar au mai cerut audierea fostului administrator public şi a prefectului judeţului Teleorman.

Tribunalul Bucureşti a stabilit reluarea dezbaterilor şi audierea inculpaţilor care doresc să facă declaraţii în data de 10 septembrie.

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul "Belina", fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis pe 26 iunie 2018, Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.

Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, acuzat de complicitate şi participaţie improprie la abuz în serviciu; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, acuzată de fals intelectual; dar şi Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, pentru fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. "Concret, în perioada 23 septembrie - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi HG 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator.

Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din insula Belina şi braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Aceasta - în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale", se precizează în comunicatul DNA.

Conform procurorilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, pe parcursul circuitului de avizare, formulaseră deja observaţii prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate.

Procurorii mai susţin că inculpata Ionela Stoian (fostă Vasile), în calitate de director la MDRAP - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a sprijinit demersurile nelegale, întrucât nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare şi a contribuit la crearea unei reprezentări false aceloraşi ministere cu privire la contactele de închiriere deja existente. "De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din insula Belina şi braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private şi unei persoane.

Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina şi braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară 'curate', în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială", se mai arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, această activitate a fost coordonată de Adrian Ionuţ Gâdea, la acel moment preşedinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi care nu mai prevedeau contractele de închiriere şi şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini. "Sub pretextul îndreptării unei erori materiale, inculpatele Gheorghiu Mariana Sanda şi Guşă Rodica, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au întocmit şi semnat acte pe baza cărora să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată", precizează DNA.

Procurorii mai susţin că, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013, Adrian Gâdea a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul insulei Belina şi braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman şi a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va deveni HG 943/2013, deşi avea cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă.

Tot el a trimis neoficial către MDRAP documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate, în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu judeţean. "În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfinţea trecerea insulei Belina şi a braţului Pavel în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între CJ Teleorman, pe de o parte, şi o societate comercială şi o altă persoană, pe de altă parte.

Contractele, având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean", se mai menţionează în comunicat.

Din anchetă a reieşit că, în urma faptelor săvârşite de Sevil Shhaideh, Adrian Gâdea şi Ionela Stoian, a fost cauzat statului român un prejudiciu de 3.237.800 de lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul său, la care se adaugă 248.126,334 lei reprezentând echivalentul a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere, care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 - 23 aprilie 2018.

Procurorii au mai identificat un prejudiciu produs Administraţiei Naţionale ''Apele Române'' în valoare de 248.126,334 lei, echivalent cu 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituţie în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor. "Corelativ, judeţul Teleorman a obţinut un folos patrimonial de 3.237.800 lei, cât reprezintă valoarea totală a celor două bunuri imobile intrate în patrimoniul lui şi un folos patrimonial în cuantum de 496.252,668 lei, echivalentul sumei provenind din contractele de închiriere, sarcini ale imobilelor", menţionează DNA.

Pentru recuperarea pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, procurorii au dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor Sevil Shhaideh, Adrian Gâdea şi Ionela Stoian.

AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)