*Compania de Autostrăzi va da constructorului de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva un termen rezonabil pentru remedierea problemelor identificate acolo, iar în caz contrar cu siguranţă se va intra într-o procedură de reziliere a contractului, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă. *Noua organigramă a societăţii TAROM a fost discutată în Consiliul de Administraţie şi urmează restructurări la majoritatea companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. *Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 8 - 26 iulie 2019, acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 1,421 milioane euro (6,724 milioane lei), conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES. *Ministrul Transporturilor a reiterat, marţi, că până la finele anului 2019 vor fi daţi în folosinţă circa 100 de kilometri de autostradă şi a negat că ar fi probleme cu facturi neplătite pentru constructorul italian Impresa Pizzarotti, care lucrează pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda. *Veniturile din industria hotelieră au crescut în 2018 pentru al 8-lea an consecutiv, în timp ce profitabilitatea a cunoscut un avans de la 6,3%, la peste 15%, potrivit unui studiu de specialitate, remis, marţi, AGERPRES. *Şapte preparate din carne fabricate în judeţele Galaţi, Caraş-Severin şi Buzău au primit, săptămâna trecută, atestate de produse tradiţionale din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), informează marţi instituţia într-un comunicat. *Comisia Europeană anunţat marţi că a lansat o investigaţie antidumping privind produsele de oţel provenite din China, Indonezia şi Taiwan, pe fondul tensiunilor globale privind preţul oţelului, transmite DPA. *Încrederea investitorilor în economia Germaniei s-a înrăutăţit peste aşteptări în august, ajungând la cel mai scăzut nivel din decembrie 2011 şi până în prezent, din cauza temerilor privind războiul comercial global şi a incertitudinilor legate de Brexit, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW), publicat marţi, transmit Bloomberg, MarketWatch şi Reuters.

AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)