* Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a decis, luni, ieftinirea gazelor cu peste 5% pentru toţi consumatorii casnici în regim reglementat, începând cu 1 iulie, informează ANRE. * Aeroportul Otopeni a finalizat achiziţia în regim de urgenţă a 150 de cărucioare pentru bagaje, urmând să fie cumpărate şi altele, în procedură normală, în timp ce parcarea din zona sosiri a fost asfaltată, a scris, luni, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. * Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat luni la Constanţa "Comandamentul Sezon Estival 2019", pentru protejarea sănătăţii publice a turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc, informează ANSVSA. * Un număr de 15 licee şi colegii, 12 şcoli gimnaziale şi o grădiniţă din oraşul Buzău au fost digitalizate cu ajutorul Telekom România care anunţă, luni, într-un comunicat de presă, că a dotat unităţile de învăţământ cu 1.500 de tablete Samsung Galaxy TAB E. * Acţiunile Carrefour au crescut luni după anunţul privind vânzarea a 80% din operaţiunile sale din China, investitorii salutând decizia grupului francez de a ieşi de pe această piaţă unde nu a putut să se adapteze la competiţia acerbă a rivalilor chinezi şi la tranziţia sectorului de distribuţie spre comerţul electronic, transmite Reuters. * Producţia de ciment este responsabilă pentru 7% din emisiile globale de CO2, mai mult decât toate camioanele din lume, însă chiar şi aşa marii producători mondiali de ciment precum LafargeHolcimdin Elveţia şi Votorantim Cimentos SA din Brazilia spun că clienţii lor nu se grăbesc să adopte o alternativă mai ecologică, transmite Bloomberg. * Nu s-a găsit nicio dovadă a unui decalaj între est şi vest în ceea ce priveşte compoziţia produselor alimentare de marcă, însă, până la o treime dintre produsele testate aveau o compoziţie clar diferită, deşi erau comercializate sub mărci identice sau similare, a afirmat Tibor Navracsics, comisarul pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, responsabil cu Centrul Comun de Cercetare. * Consumatorii chinezi au început să cumpere cantităţi record de banane din străinătate pe măsură ce expansiunea clasei mijlocii preocupată de sănătate a dus la creşterea popularităţii acestui fruct, transmite Bloomberg. * Aproape patru din zece (38%) utilizatori de reţele de socializare ar renunţa la conturile lor pentru a fi siguri că datele lor rămân private pentru tot restul vieţii, relevă rezultatele unui studiu realizat de compania Kaspersky şi dat publicităţii luni.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)