Miliardarul american Michael Bloomberg, fost primar al metropolei New York, a făcut marţi încă un pas spre candidatura la Casa Albă, înscriindu-se în alegerile primare ale democraţilor şi în statul Arkansas, transmite AFP. 'Înregistrat oficial în Arkansas pentru a fi pe buletin la primarele democrate', a transmis el pe Twitter. 'Trebuie să-l batem pe Trump.

El ne-a înşelat în fiecare etapă', a adăugat miliardarul în vârstă de 77 de ani.

Intrarea sa în cursă a bulversat situaţia în tabăra democrată, ameninţându-i mai ales pe candidaţii moderaţi, în primul rând pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, favorit, dar în pierdere de viteză.

Fondator al agenţiei de informaţii financiare care îi poartă numele, primar al New York-ului între 2002 şi 2013, Michael Bloomberg deţine una din primele zece averi din lume, estimată de Forbes la peste 50 miliarde de dolari.

Bloomberg şi-a depus vineri candidatura la primarele din Alabama, dar fără a se prezenta în persoană.

De această dată, 'Mike a dorit să meargă şi să se înregistreze el însuşi', a declarat marţi pentru New York Times purtătorul său de cuvânt, Jason Schechter. 'Dacă se prezintă (în alegeri), va merge în state unde democraţii nu merg niciodată în campanie la primare. Începem astăzi cu Arkansas', a explicat el.

Alabama şi Arkansas vor organiza alegerile primare pe 3 martie, în ziua potenţial decisivă de 'Super marţi', când se votează simultan în 15 state.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)