Lidera democraţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, a avertizat luni partidul său contra tentaţiei unei politici prea de stânga reprezentate în special de tânăra membră a Camerei Reprezentanţilor de la Washington Alexandria Ocasio-Cortez, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2020, relatează AFP.

Nancy Pelosi a profitat de o vizită la Londra pentru a se pronunţa în favoarea unei abordări de centru, susceptibilă, în opinia ei, să îi atragă pe republicanii nemulţumiţi de preşedintele Donald Trump, candidat la propria succesiune în 2020. "Trebuie un mesaj care să placă oamenilor în aşa fel încât să nu se simtă ameninţaţi, care să răspundă cu adevărat la preocupările lor", a declarat preşedinta Camerei Reprezentaţilor SUA în cursul unei intervenţii în faţa London School of Economics (LSE).

Adepţii unei politici prea de stânga sunt doar marginali în politica americană, a dezvoltat ea, referindu-se explicit la tânăra Alexandria Ocasio-Cortez.

Adversară înverşunată a lobbyurilor, aceasta din urmă se revendică socialistă, un cuvânt marcat foarte la stânga în Statele Unite şi preconizează printre altele o nouă tranşă de impozit pentru veniturile de peste 10 milioane de dolari, ce ar ajunge la 70%.

Evocând convingeri de stânga, Nancy Pelosi a declarat: "Împărtăşesc aceste valori, dar trebuie să câştigăm".

Nancy Pelosi a discutat la sfârşitul săptămânii trecute cu Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie.

După întâlnirea lor, ea a scris pe Twitter că au discutat despre Brexit, dar şi despre "necesitatea de a lupta energic împotriva antisemitismului şi islamofobiei". În repetare rânduri, lui Jeremy Corbyn i s-a reproşat că nu reacţionează suficient în faţa numeroaselor acuzaţii de antisemitism în rândul partidului său.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)