Statele Unite şi talibanii afgani au reluat joi negocierile în Qatar în vederea ajungerii la un acord care să permită retragerea soldaţilor americani din Afganistan după 18 ani de conflict, informează AFP citând o sursă americană sub protecţia anonimatului.

Această a 9-a rundă de discuţii între insurgenţi şi americani a început în urmă cu un an.

Generalul Scott Miller, comandantul şef al forţelor americane şi ale NATO în Afganistan, era prezent joi în locul unde se desfăşoară în mod obişnuit negocierile, conform constatării unui jurnalist AFP. Întâlnirea are loc în contextul unei realităţi sângeroase în Afganistan: doi soldaţi americani au fost ucişi miercuri, aproximativ 10 explozii au zguduit luni oraşul Jalalabad, iar bilanţul atentatului sinucigaş de sâmbătă de la o nuntă, revendicat de gruparea Stat Islamic, a depăşit 80 de morţi.

SUA şi-au declarat miercuri disponibilitatea de a încheia negocierile.

Acordul la care speră să ajungă prevede retragerea a peste 13.000 de soldaţi americani din Afganistan conform unui calendar strict.

Este vorba de principala revendicare a talibanilor, care s-ar angaja, în schimb, ca teritoriile pe care le controlează să nu mai poată fi utilizate de organizaţii teroriste.

O încetare a focului între insurgenţi şi partea americană sau cel puţin o "reducere a violenţei" ar urma în egală măsură să figureze în documentul care ar fi unul istoric, la 18 ani după invadarea Afganistanului de către SUA pentru a alunga talibanii de la putere după atentatele din 11 septembrie 2001.

SUA speră să încheie un acord de pace cu talibanii până pe 1 septembrie, înaintea alegerilor prevăzute să aibă loc în Afganistan în aceeaşi lună, dar şi a scrutinului american din 2020.

Procesul de negociere "se desfăşoară bine", a declarat joi pentru AFP negociatorul şef al părţii talibane Abbas Stanikzai. "Suntem acolo de 18 ani, este ridicol", a reiterat marţi preşedintele american Donald Trump."Negociem cu guvernul şi negociem cu talibanii", a adăugat şeful statului american. "Avem discuţii bune şi o să vedem ce se va petrece".

După această nouă rundă de negocieri, emisarul american Zalmay Khalilzad ar urma să meargă la Kabul pentru a "încuraja" pregătirile în vederea negocierilor inter-afgane, conform Departamentului de Stat.

Nereglementate au rămas o serie de aspecte spinoase, precum împărţirea puterii cu talibanii, viitorul actualei administraţii şi rolul puterilor regionale precum India sau Pakistan.

AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)