Selecţionatele de tenis de masă ale României şi-au aflat adversarele din cadrul turneului preolimpic de la Gondomar (Portugalia), în urma tragerii la sorţi desfăşurată luni seara, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.

Echipa feminină a României, compusă din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean şi Irina Ciobanu (antrenor Viorel Filimon), campioana europeană en titre, va întâlni Italia într-o partidă semifinală, iar dacă va obţine victoria va juca finala contra învingătoarei dintre Suedia şi India.

Câştigătoarea finalei se califică automat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar învinsa intră pe un nou tablou, în urma căruia se poate califica la JO 2020.

Selecţionata masculină, alcătuită din Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareş Şipoş şi Cristian Pletea (antrenor Andrei Filimon), va înfrunta Slovacia în semifinală, iar dacă va trece de aceasta va da piept cu Franţa sau Danemarca.

Câştigătoarea finalei se califică automat la Jocurile Olimpice, iar învinsa intră pe un nou tablou, în urma căruia se poate califica la JO 2020.

Turneul de calificare pe echipe la Jocurile Olimpice din 2020 are loc în Gondomar, între 22 şi 26 ianuarie.

Doi sportivi din fiecare naţională clasată în primele nouă, se califică la Jocurile Olimpice de la Tokyo în probele de simplu.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)