Termenul limită pentru depunerea ofertelor privind elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru construirea Drumului Expres Craiova - Târgu Jiu a fost prelungit până în data de 20 iunie, ca urmare a clarificărilor solicitate de operatorii economici, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

CNAIR a postat în sistemul electronic de achiziţii publice SICAP documentaţia pentru contractul destinat elaborării celor două documente, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit iniţial pentru data de 3 mai 2019. "Precizăm că, potrivit legii, CNAIR are obligaţia să răspundă tuturor clarificărilor adresate de operatorii economici interesaţi de participarea la procedură şi după aceea să acorde acestora un termen corespunzător pregătirii ofertelor, conform interpretării care reiese din aceste răspunsuri.

Ulterior expirării acestui termen va fi demarat procesul de evaluare a ofertelor înregistrate în vederea stabilirii ofertantului câştigător în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi a legislaţiei în materia achiziţiilor publice", se menţionează într-un comunicat al CNAIR.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va aloca pentru anul 2019 suma de 27,661 milioane lei, credite de angajament necesare semnării contractului, în conformitate cu documentul de aprobare a finanţării depus la Direcţia Generală Organismul Intermediar pentru Transport în data de 27 februarie 2019.

AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)