Personalul medical al Penitenciarului Timişoara a intervenit luni, în jurul orei 6,30, pentru acordarea primului ajutor în cazul deţinutului Marcel Lepa, care a săvârşit un act de suicid prin spânzurare, în grupul sanitar al camerei de deţinere, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, subcomisar de penitenciare Ramona Ilieş, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgenţă 112.

Echipajul SMURD a constatat decesul la ora 7,15, după efectuarea manevrelor de resuscitare. În conformitate cu procedurile legale, administraţia locului de deţinere a anunţat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Totodată, la nivelul penitenciarului s-a declanşat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului, menţionează sursa citată.

Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului aflat în misiune, Cristian Amariei, a fost găsit spânzurat, luni dimineaţa, în celula sa din Penitenciarul Timişoara, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)