Preşedintele Donald Trump a afirmat miercuri că Beijingul doreşte să obţină un acord comercial, dar China ar trebui mai întâi să trateze Hong Kong-ul "în mod uman", corelând explicit convenirea unei înţelegeri bilaterale de soluţionarea paşnică a protestelor pro-democratice din Hong Kong, informează Reuters. "Desigur, China vrea să facă o înţelegere.

Mai întâi însă să trateze în mod uman Hong Kong-ul!" a scris Trump pe Twitter. "Am ZERO îndoieli că dacă preşedintele Xi (Jinping) doreşte să rezolve rapid şi uman problema Hong Kong-ului, o poate face.

O întâlnire personală?' a scris Trump.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american a exprimat mai devreme în cursul zilei de miercuri "profunda îngrijorare" a SUA în legătură cu mişcările paramilitare chineze de-a lungul frontierei cu Hong Kong.

AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)