Turcia l-a criticat vehement vineri pe preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru că a primit în cursul zilei o delegaţie a forţelor arabo-kurde angajate în Siria pe care Ankara le consideră "teroriste", relatează AFP. "Condamnăm primirea de către preşedintele francez, Emmanuel Macron, a unei delegaţii a aşa-numitelor +Forţe Democratice Siriene (FDS)+", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Ankara, Hami Aksoy. Şeful statului francez a primit vineri o delegaţie a FDS, o coaliţie arabo-kurdă angajată în Siria în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI), garantându-i ''continuarea sprijinului activ al Franţei în lupta împotriva Daesh (Statul Islamic)".

Potrivit membrilor delegaţiei, Emmanuel Macron s-a angajat să menţină forţe franceze alături de FDS şi să sprijine financiar reconstrucţia şi serviciile publice din administraţia kurdă semiautonomă.

Sprijinite de o coaliţie condusă de Statele Unite, FDS, un grup dominat de miliţiile kurde ale Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG), s-au aflat în prima linie a luptei împotriva SI.

FDS au anunţat la 23 martie înfrângerea "califatului" autoproclamat al grupării Stat Islamic în Siria.

De atunci, aceste forţe, care ţin sub control o parte a teritoriului de nord al Siriei, continuă să îi vâneze pe jihadişti în estul ţării.

Turcia critică însă sprijinul acordat de occidentali acestor combatanţi, văzând în YPG o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare armată kurdă care, din 1984, duce o sângeroasă luptă de gherilă împotriva Ankarei.

PKK este considerată organizaţie "teroristă" de Turcia, Uniunea Europeană şi Statele Unite, reaminteşte AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: www.actualite-news.com