Partidul condus de Dan Barna precizează că urgența vine după publicarea raportului OECD cu rezultatele la testele PISA care arată că învățământul românesc ocupă ultimul loc la matematică și penultimul la citire și științe din Uniunea Europeană.„Zeci de miniștri și sute de schimbări de legislație nu au făcut nimic pentru a îmbunătăți situația învățământului românesc.

Mai rău, am ajuns în situația în care, atunci când se publică rezultate oficiale la nivel european, să citim concluzii dureroase de tipul “elevii slabi au devenit și mai slabi”.

Cred că, dincolo de orice loialitate politică, trebuie să acceptăm că în educație e un dezastru care se amplifică de la an la an.

Iar asta înseamnă că le greșim grav copiilor aflați acum pe băncile școlii.

Mai mult, multora dintre ei le oferim un traseu pentru o viață fără șanse reale de a prospera și a-și realiza potențialul.

Iar pentru asta nu ne vor ierta.

Nu putem continua să ne mințim că un număr mic de elevi cu performanțe spectaculoase dau măsura calității învățământului românesc.

Nu putem să ne facem în continuare că nu vedem că în multe din școlile românești nu se face școală.

Sau că avem profesori demoralizați și prost plătiți, iar ierarhiile sunt strâmbe și meritele recunoscute după criterii neclare”, a declarat Dan Barna,conform sursei citate.USR susține alocarea a 6% din PIB pentru Educație, măsură esențială pentru a scoate România de la coada clasamentelor în ceea ce privește sistemul de învățământ.„De aproape 10 ani, Legea Educației prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învățământ, dar niciun guvern nu a respectat până acum această prevedere.

Astăzi, Guvernul alocă doar 3% din PIB pentru Educație, iar rezultatele se văd în rapoartele oficiale ale Uniunii Europene care ne plasează la coada tuturor clasamentelor în privința educației”, conchide sura menționată.59% dintre elevii români pot înțelege un text de mărime medie și doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la științe.

Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanță, potrivit raportului PISA publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), care clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.

Sursa: RomaniaTV