Publicitatea negativă generată de imobilizarea la sol a avioanelor Boeing 737 MAX în întreaga lume după două catastrofe aeriene ar urma să conducă la deprecierea cu 12 miliarde dolari a valorii mărcii constructorului american de avioane, a estimat luni firma britanică de consultanţă Brand Finance, transmite Reuters.

Brand Finance a precizat că şi-a revizuit o primă estimare a valorii brandului Boeing, după un mesaj publicat pe Tweeter de preşedintele SUA, Donald Trump în care acesta a invitat grupul Boeing să remedieze deficienţele modelului 737 MAX şi să-i facă un ''rebranding''.

Anterior, Brand Finance a estimat la 7,5 miliarde dolari pagubele provocate reputaţiei Boeing, imediat după ce catastrofa avionului Boeing 737 MAX aparţinând companiei Ethiopian Airlines a provocat 157 de victime în data de 10 martie, la cinci luni după ce un accident al unui avion similar aparţinând companiei Lion Air a provocat 189 de victime.

Potrivit Brand Finance, Boeing are cea mai valoroasă marcă din sectorul aerospaţial, aceasta crescând cu 61% în 2018 până la 32 de miliarde dolari.

Avionul Boeing 737 MAX, dat în exploatare în mai 2017, a cunoscut în mai puţin de şase luni două accidente mortale.

Deşi investigaţiile sunt încă în desfăşurare, este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).

Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737.

Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj.

Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.

Compania Boeing a anunţat cu două săptămâni în urmă că a testat cu succes o actualizare a softului pentru sistemul MCAS.

Cele circa 300 avioane de acest tip rămân în continuare la sol, iar unele companii aeriene l-au scos din planul de zbor până în luna august.

AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)