"Având în vedere modificarea programului doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, vizita domniei sale în judeţul Botoşani va fi reprogramată", au anunţat reprezentanţii PSD.Viorica Dăncilă ar fi urmat să ajungă în Botoşani în jurul orei 17.00 şi ar fi trebuit să participe, alături de preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, şi secretarul general al partidului, Mihai Fifor, la Comitetul Executiv Judeţean al organizaţiei judeţene a PSD.Vizita la Botoşani ar fi urmat să aibă loc după participarea liderului social-democrat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava.

Surse politice susţin că Viorica Dăncilă va pleca de la Suceava direct la Iaşi.

Mii de credincioşi au fost prezenţi joi la Mănăstirea Putna, la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Nicolae, Mitropolit Ortodox Român al celor două Americi, ÎPS Ignatie, Miropolitul antiohian al Franţei şi Europei de Vest şi de Sud, ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi PS Toma, Episcop de Broneţ, din Moscova.La Putna a fost prezentă şi Viorica Dăncilă, aşteptată cu pâine şi sare la intrarea în mănăstire de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare.Premierul, însoţit de miniştrii Eugen Teodorovici, Mihai Fifor şi Răzvan Cuc, a vizitat Muzeul Mănăstirii Putna, după care s-a închinat la moaştele Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aduse cu o seară înainte într-un baldachin în curtea mănăstirii.Viorica Dăncilă a asistat la Slujba Sfintei Liturghii, după care a fost invitată la tradiţionala agapă organizată la astfel de sărbători duhovniceşti, unde pe masă erau icre, peşte, sarmale cu urdă, ciorbă de peşte, şomloi - un desert cu cremă de vanilie, vin alb mănăstiresc şi schinduc (pălincă din rădăcina unei plante medicinale care creşte doar în Munţii Ceahlău - n.r.).''Mă bucur foarte mult să fiu la Putna la această mare sărbătoare, cu gânduri bune, cu dorinţa de a aduce mai multă solidaritate şi mai puţină ură între români.

Cred că acest lucru ar trebui să ne dorim toţi care vrem binele acestei ţări. Şi cred că, măcar atunci când vin sărbătorile, am putea fi mai buni şi am putea lăsa deoparte lucrurile care ne despart şi să vedem lucrurile care ne unesc (...) Cred că dacă toţi am merge şi ne-am ruga şi am fi mai buni, cred că şi societatea ar fi mult mai unită, nu ar fi aşa de divizată'', a declarat Viorica Dăncilă.

Sursa: RomaniaTV