Statele Unite au lansat un apel lumii întregi "să nu cedeze la şantajul nuclear" al Iranului, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, după anunţul Teheranului că rezervele sale de uraniu îmbogăţit vor depăşi de la 27 iunie limita impusă prin acordul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri, relatează AFP. "Spunem comunităţii internaţionale că nu trebuie să cedăm la şantajul nuclear exercitat de regimul iranian", a afirmat Morgan Ortagus în faţa presei la Washington. "Continuăm să îndemnăm regimul iranian să nu obţină arma nucleară şi să se conformeze angajamentelor faţă de comunitatea internaţională", a adăugat ea.

Donald Trump a anunţat în mai 2018 retragerea Statelor Unite din acordul internaţional încheiat cu Iranul pentru a-l împiedica să se doteze cu bomba atomică.

Preşedintele republican consideră insuficient, chiar periculos acest text negociat sub administraţia predecesorului său democrat Barack Obama.

Până în prezent, Iranul a respectat limitele acordului de la Viena, la care continuă să adere celelalte părţi semnatare (Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania). Într-un context de puternice tensiuni între Teheran şi Washington, care a restabilit şi întărit în ultimul an sancţiunile economice ridicate în cadrul acordului din 2015, Republica Islamică a anunţat în mai că încetează să respecte unele restricţii la programul său nuclear prevăzute în acest text.

Luni, Iranul a anunţat luni că rezervele sale de uraniu îmbogăţit vor depăşi de la 27 iunie limita impusă prin acord. "Este supărător", dar "nu surprinde pe nimeni", "tocmai de aceea preşedintele a spus frecvent" că" acesta "ar trebui înlocuit cu un acord nou şi mai bun", a spus Morgan Ortagus.

Rugată să spună dacă Statele Unite cer Iranului să respecte acest acord chiar dacă Washingtonul l-a părăsit, ea a răspuns: "Am spus foarte clar" că "nu vom tolera ca Iranul să obţină arma nucleară, punct". "Vom opune presiunea maximă a guvernului american la orice acţiune ce le-ar permite să aibă o armă nucleară", a ţinute să adauge purtătoarea de cuvânt, subliniind că sancţiunile vor continua.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)