Externe

REFERENDUM RUSIA, rezultate parţiale. Putin poate candida pentru alte două mandate

loading...

Referendumul constituţional a început joia trecută şi se va încheia miercuri. Potrivit VŢIOM, 76% dintre cei care au votat până în prezent s-au pronunţat în favoarea reformelor, iar 23,6% împotrivă. Institutul a precizat că aceste date se referă la perioada 25-28 iunie, pe un eşantion de 163.124 de alegători de la 800 birouri de votare din 25 de regiuni ale Federaţiei Ruse.

Bogdan Aurescu, despre strategia naţională de apărare a României. “Nu spunem că Rusia este un stat inamic”

Criticat pentru decizia de a anunţa aceste date înainte de încheierea scrutinului, VŢIOM a susţinut că există o „cerere mare” de informaţii şi legea nu-i interzice să facă acest lucru. „Legea nu ne interzice”, a declarat directorul VŢIOM Valeri Fiodorov pentru AFP.

Dacă „Da” va câştiga la referendum, atunci Vladimir Putin va putea candida la alte două mandate prezidenţiale de câte şase ani începând din 2024, când îi expiră mandatul în exerciţiu şi ultimul permis de Legea fundamentală a Rusiei în forma actuală. Criticii Kremlinului contestă referendumul, apreciind că nu este decât un simulacru care să-l facă pe Putin preşedinte pe viaţă.  

Sursa: RomaniaTV