Externe

UE prelungeşte sancţiunile asupra Coreei de Nord cu încă un an din cauza programului nuclear balistic al lui Kim Jong Un

loading...

Nu doar Coreea de Nord a fost sancţionată de către UE ci şi 57 de persoane şi entităţi care au contribuit la programul de înarmare nord coreeană, cu încălcarea rezoluţiilor ONU. Cei aflaţi pe lista care va fi publicată vineri, au activele blocate şi le este interzisă intrarea în UE. 

Consiliul Uniunii Europene precizează într-un comunicat că sancţiunile împotriva Coreei de Nord sunt mai severe decât cele impuse oricărei alte ţări.

„UE a transpus toate rezoluţiile aplicabile ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi a instituit propriul regim autonom de sancţiuni faţă de RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană – n. red.), care completează şi întăreşte sancţiunile adoptate de ON. UE şi-a exprimat de mai multe ori convingerea fermă că o pace durabilă şi denuclearizarea peninsulei coreene trebuie realizate prin mijloace paşnice şi că procesul diplomatic trebuie continuat, ca singură modalitate de realizare a acestui obiectiv”.

Până în prezent, ONU a sancţionat 80 de persoane şi 75 de entităţi din Coreea de Nord. 

Kim Jong-Un şi-a justificat acţiunile printr-un comunicat în care a susţinut că ţara a dezvoltat arme nucleare pentru a câştiga “puterea absolută” de a evita un alt conflict armat. 

“Graţie descurajării noastre nucleare auto-defensive eficiente şi de încredere nu vor mai exista războaie, iar siguranţa şi viitorul ţării noastre vor fi garantate pentru totdeauna”, a afirmat liderul de la Phenian. 

Sursa: RomaniaTV