Stiri

Violeta Alexandru anunţă măsurile luate pentru românii ce au intrat în şomaj tehnic. Cât a plătit România pentru milioanele de angajaţi

loading...

Principalele declaraţii făcute de Violeta Alexandru

Am terminat un bilanţ la Ministerul Muncii cu privire la măsura şomajului tehnic acordată în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă.

Începând din 1 iunie au devenit măsuri active de sprijin pentru cei care revin în activitate.

La sfârşitul lunii mai, România a reuşit, prin comparaţie cu alte ţări europene, un rezultat foarte bun, în sensul că de la reglementare până la efectuarea plăţilor, a reuşit să mobilizeze nu mai puţin de 2,8 miliarde de lei pentru aproximativ 1,8 milioane de angajaţi şi profesionişti. 

Ştiu că s-a comunicat poate imperfect, dar s-au făcut toate eforturile de comunicare cu beneficiarii acestei măsuri de şomaj tehnic, acordată în perioada de criză şi ulterior de alertă.

La Ministerul Muncii, atenţia noastră este acordată angajaţilor, aşa încât am lucrat cu angajatorul, cel care îi reia în activitate pe angajaţi, sprijinul pe care l-am acordat se adresează angajaţilor, celor care lucrează cu contracte individuale de muncă, respectiv profesioniştilor care lucrează în alte forme de muncă valide în România.

Un lucru care nu s-a făcut în spaţiul public: am căutat să recuperăm aceşti bani din bugetul public pentru a-i disponibiliza pentru alte cheltuieli necesare, semnând deja cu Ministerul Fondurilor Europene un contract de finanţare, pentru ca o parte din fondurile pentru şomaj tehnic să fie preluate din fonduri europene.

ANOFM pregăteşte ultimele proceduri pentru accesarea acestor fonduri, astfel încât o bună parte a bugetului să fie acoperită din resurse europene.

O parte din bani îi recuperăm deja de la Comisia Europeană.

Domeniile în care angajaţii vor primi şomaj tehnic în continuare

Criza nu a trecut în totalitate. Fac un apel pentru cei care revin la muncă să păstreze măsurile de protecţie, de prevenţie, de sănătatea celor care muncesc.

Ministerul Muncii a emis un ordin prin care am popularizat care sunt măsurile de prevenţie pe care un angajator şi un angajat au datoria pe care o au pentru prezervarea stării de sănătate.

Unele domenii trebuie să rămână închise. E vorba despre domeniile în care activitatea presupune participarea unui public numeros, de aceea rămânem în continuare în sprijinul acestor domenii prin continuarea şomajului tehnic.

Este vorba despre activităţile de tip spectacole, concerte cu public de peste 500 de persoane atât în spaţii închise, cât şi deschise. Orice activitate de acest tip, adică evenimente desfăşurate în spaţii închise, rămân pent moment interzise.

Este vorba despre restaurantele cu spaţii închise pentru care se menţine măsura de restricţie legată de permiterea accesului clienţilor.

Mall-urile cu o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi.

Activităţile de tip fitness, piscine în spaţii închise, sporturile de contact, grădiniţele, creşele în care activitatea înseamnă lucrul cu copii. 

Transportul aerian până la decizile ulterioare anunţate.

Pentru că aceste activităţi rămân închise, Ministerul Muncii oferă sprijinul constând în şomajul tehnic pentru toţi cei care desfăşurau activităţi în aceste domenii şi acum nu o mai pot face.

Prioritatea noastră este să sprijinim mediul economic, să îi sprijinim pe angajaţi să revină în activitate.

Personal văd o revenire în activitate pe bază de responsabilitate.

Am constatat că o bună parte dintre cei care revin în activitate sunt preocupaţi de măsurile de protecţie. Mi se pare o atitudine responsabilă. 

Măsurile de sprijinire pentru firmele care îşi reiau activitatea

Guvernul ştie că în această perioadă prin care am trecut nu se termină imediat. 

În continuare, aceste firme se află în faţa unei serioase provocări. Guvernul vine în sprijinul lor prin acordarea unui procent de 41,5 la sută din costul salarial al fiecărui angajat pe care anterior angajatorul l-a avut în şomaj tehnic, căruia anterior i-a suspendat contractul de muncă. 

Condiţia minimă pe care am pus-o este ca respectivul angajat să fi fost 15 zile în această situaţie de suspendare temporară a locului de muncă pentru a putea avea o continuitate în măsuri.

Venim în sprijinul celor care intră într-o nouă etapă, de la etapa în care au avut activitatea închisă cu personalul aflat acasă în şomaj tehnic, în sensul în care îl ajută pe angajat şi pe angajator să revină în activitate acoperind 41,5 la sută din salariul de bază al persoanei.

Limita pe care am pus-o ca şi în cazul şomajului tehnic este aceea de 41,5 la sută din câştigul salarial mediu brut. Acesta este maximum pe care Guvernul îl acordă. 

Condiţia pe care o solicităm angajatorilor este să menţină relaţiile salariale contractuale cu salariatul până la sfârşitul anului. După cele trei luni în care Guvernul acordă acest sprijin, următoarele patru luni angajatorul are obligaţia să menţină contractul de muncă activ cu respectiva persoană.

Cum se accesează şomajul tehnic şi măsura activă de 41,5 la sută. Dacă un angajator dispune de două coduri CAEN, îşi desfăşoară activitatea aferente două coduri CAEN, el va trebui să opteze între cele două măsuri.

Procedura de plată este de decontare. Angajatorii vor acoperi costurile salariale, respsectiv contribuţiile, şi în baza declaraţiei, va primi în maximum 10 zile, am scurtat termenul, fondurile aferente.

Acordarea unei sume de maximum 50 la sută din salariul unui angajat până la 2.500 de lei pentru fiecare persoană, i se acordă angajatorului pentru fiecare persoană angajată care se încadrează în categoria de vârstă 16-29 de ani sau are peste 50 de ani.

Această măsură vizează deopotrivă segmenul de forţă de muncă tânără şi pe cei care depăşeşte 50 de ani şi care se află în situaţii de dificultate în a-şi găsi un loc de muncă.

Această măsură se adresează şi celo care au avut contracte de muncă în străinătate şi au fost întrerupte în această perioadă din motive neimputabile lor.

Ne adresăm cu prioritate românilor care s-au aflat în situaţii de desfacere a contractelor de muncă în străinătate şi s-au întors în ţară să-şi caute un loc de muncă.

Încurajăm angajatorii să îi aibă în vedere pentru că sunt oameni care au nevoie de o încurajare în acest sens.

Măsura luată de Guvern va acoperi o perioadă de 12 luni, cu obligaţia ca angajatorul să menţină fiecare angajat pentru o perioadă de încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit suportul Guvernului.

Citește și: Ministrul Muncii, anunţ de ultimă oră despre majorarea pensiilor

Recent, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a spus că ar fi “ideal” ca prezentarea situaţiei economice şi bugetare să se facă la sfârşitul acestei luni, pentru a se putea anunţa cât mai curând procentul cu care va fi majorat punctul de pensie. 

Ea a menţionat că angajaţii aflaţi în subordinea Ministerului Muncii sut pregătiţi pentru recalcularea pensiilor. “Casele de pensii sunt pregătite pentru ceea ce legea are acum ca prevedere în vigoare. Urmează să vedem în baza calculelor rezultând din încasările la buget, care este posibilitatea bugetară, ce suportă bugetul la acest moment”, a spus Violeta Alexandru.

Citește și: Numărul şomerilor este în creştere! Peste 400.000 de români au rămas fără locuri de muncă în urma pandemiei 

Sursa: RomaniaTV